www.Învăţători.ro

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România

Programul Congresului Cadrelor Didactice

PROGRAMUL CONGRESULUI CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA ŞI AL CADRELOR DIDACTICE ROMÂNE DE PESTE HOTARE – AL XXX-LEA CONGRES AL ASOCIAŢIEI GENERALE A ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA

27 august
– de la ora 8 soseşte prima delegaţie (R. Moldova);
– de la ora 12 se începe aranjarea sălii şi a standurilor, panourilor pentru expoziţii, banner etc.,
– după ora 15 primirea invitaţilor, cazare;
– după ora 16 sosirea delegaţiilor Arad, Bacau ş.a.
– ora 20-21, cina
– după cină – întâlnire a preşedinţilor de asociaţii / sucursale prezenţi, ridicarea mapelor şi ecusoanelor 
28 august
Aduceţi cât de mulţi laptop-uri şi dispozitive wireless. Ne sunt de folos şi pentru un sistem pe care Microsoft Romania vrea să îl lanseze „pe viu” la congres.

– la ora 8 – micul dejun;
– la ora 9 –  întâlnire a preşedinţilor de asociaţii/ sucursale prezenţi pentru a definitiva lista luărilor de cuvânt şi pentru ultimele detalii;
– până la ora 10 se vor finaliza ultimele standuri, panourile pentru expoziţii etc.;
– între orele 10-13 deschiderea lucrărilor
– Imnul României,
– Imnul Învăţătorilor,
– cuvântul Doamnei Ministru,
– cuvântul reprezentantului MAE şi al Secretarului de Stat de la DRRP
– raport AGIRo,
– luări de cuvânt ale altor oficiali, ale experţilor / reprezentanţilor MECI, ale asociaţiilor / sucursalelor din ţară, ale delegaţiilor din străinătate, ale reprezentanţilor sindicatelor, asociaţiilor studenţeşti, de elevi şi părinţi, ale altor asociaţii profesionale ale cadrelor didactice, ale altor invitaţi;
– anunţul cu evenimentul istoric al predării pentru prima dată în istorie a limbii române în zona Timoc – Morava;
– înmânarea de către Doamna Ministru a medaliei de aur a congresului către profesorii români din zona Timoc – Morava (medalia a stat un an la colegii din Cernăuţi);
– între orele 13-14 program artistic cu formaţii de copii cu un palmares de excepţie, expoziţie de pictură româno-poloneză, material didactic, carte, reviste, lucrări ale copiilor;
– la ora 14,30 – prâzul;
– între orele 16-18 lucrari în plen cu:
– luări de cuvânt ale altor oficiali, ale experţilor / reprezentanţilor MECI, ale asociaţiilor / sucursalelor din ţară, ale delegaţiilor din străinătate, ale reprezentanţilor sindicatelor, asociaţiilor studenţeşti, de elevi şi părinţi, ale altor asociaţii profesionale ale cadrelor didactice, ale altor invitaţi;
– sesiune de formare cu un pachet de conferinţe pedagogice şi prezentare de soft educaţional, material didactic, lansare volum “Portrete de dascali” , lansare de carte “Din arhivele Daciei”);
– la ora 19 – cina;
– după cină, şedinţa preşedinţilor de delegaţii pentru detaliile zilei următoare, lista luărilor de cuvânt şi începerea redactării Rezoluţiei şi eventual şedinţe pe departamente.

29 august

– la ora 8 – micul dejun;
– la ora 9 –  întâlnire a preşedinţilor de asociaţii/ sucursale prezenţi pentru a definitiva lista luărilor de cuvânt şi pentru ultimele detalii;
– până la ora 10 şedinţe ale departamentelor şi grupurilor de lucru;
– între orele 10-14 activitate în plen cu luări de cuvânt, sesiune de formare cu un pachet de conferinţe pedagogice şi prezentare de soft educaţional, material didactic,
– la 14,30 – prânzul
– între orele 16-18 lucrări în plen cu luări de cuvânt, sesiune de formare cu un pachet de conferinţe pedagogice şi prezentare de soft educational, material didactic etc.;
– la ora 19 – cina;
– după cină şedintă a preşedinţilor de delegaţii pentru detaliile zilei următoare, definitivarea textului Rezoluţiei şi eventual şedinţe pe departamente;

30 august
– între orele 10-13 lucrări in plen cu prezentarea Rezoluţiei şi a proiectelor de viitor, cuvânt al Doamnei Ministru, al altor oficiali, alte luări de cuvânt ale altor sucursale din ţară, ale reprezentanţilor Delegaţiei permanente şi ai departamentelor şi ale delegatiilor din străinătate. Semnarea Rezoluţiei.
– 13,30 – prânzul
– după prânz plecarea delegaţiilor

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s