www.Învăţători.ro

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România

Căminul şcolii

„Învăţător? Corabie pe val.
Dar orice far, îmi e perfect egal,
Căci eu,
Mereu durerile îmi strâng,
Şi râd voios, când  aş putea să plâng. (…)

În suflet port: voinţă şi destin
Şi numai lor viaţă-mi o închin.
Căci eu,
Mereu, când zilnic mă frământ
De vreau, lucrez, iar dacă nu, eu cânt.

Şi-a fi,
Ori a nu fi,
Tot una mi-i.“

(RITMICA  EULUI –  Căminul Şcolii – Organul Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Covurlui, Anul V, No 1-2, septembrie-octombrie 1935)

Numărul 1 al revistei Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Galaţi – „CĂMINUL ŞCOLII“ apare după 80 de ani – 1930 – de la apariţia primului număr al revistei Căminul Şcolii – Organul Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Covurlui.

Revista va fi o tribună în care să  se frământe idei şi curente pedagogice, literare, dar ea trebuie să fie, în acelaşi timp, şi un organ de luptă.

Orice coleg, care stăruie puţin şi în  această privinţă, nu se poate ca în cele din urmă să nu reuşească a face un articol, în care să pună în discuţie diversele chestiuni care sunt în legătură cu interesul şi activitatea noastră de învăţători.

Pedagogie sau psihologie, didactică ori metodică, ştiinţă, administraţie,  interpretări de legi şi regulamente şcolare, viaţa culturală a satelor şi oraşelor… semnalarea nedreptăţilor, a realizărilor…. iată atâtea domenii în care condeiele noastre se pot avânta.

În fiecare din ele sunt atâtea adevăruri de căutat sau de revizuit!

Nu lipseşte dacât voinţa, pentru că şi cei cu mai puţin  talent să-şi dea contribuţia lor la revistă şi sub acest raport.

Nădăjduim  însă, că în câţiva ani – poate chiar mai devreme – să realizăm la Galaţi o revistă = magazin a secţiei noastre, în care să cuprindă cele mai multe cerinţe ale sufletului dascălului.

În numărul 1 al revistei „CĂMINUL ŞCOLII“ – 195 de pagini – veţi descoperi informaţii despre  Asociaţia  Învăţătorilor  din Judeţul Galaţi şi câteva „PORTRETE DE DASCĂLI GĂLĂŢENI“

Înv. Stan  Lupu-Neicu
Grupul Şcolar „Gheorghe Asachi“ Galaţi
Preşedintele  Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Galaţi

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s