www.Învăţători.ro

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România

Concert aniversar

În 18 decembrie 2013, am participat împreună cu colegii arădeni Dan Maxa, Siviana Spătariu şi Florica Maxa, la invitaţia lui Radu Dimitrie, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Bănăţeni, în Sala Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, la concertul de Crăciun al corului acestei asociaţii care şi-a sărbătorit două decenii de activitate.
Corala Cantemus Banatum a Asociației Învățătorilor Bănățeni a concertat în aceşti ani în toată ţara, în biserici şi şcoli, la festivaluri naţionale şi internaţionale, la Festivalul de Advent de la Viena, la Palatul Parlamentului cu ocazia congresului Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România din 2008.
Au fost prezenţi şi au fost la fel de impresionaţi şi inspectorul şcolar general din Timiş, reprezentanţi ai mediului academic. Le rămân dator pentru că au confirmat lumii încă o dată, că, în vremuri în care prea mulţi şi-ar dori să fie vameşi, învăţătorii dedică timp, energii şi bani celor sufleteşti, cultivării artelor, a frumosului.
Ştiu câte sute de ore de repetiţii la piesele în română, latină, engleză şi germană sunt necesare unei prestaţii de aşa înaltă ţinută!
Sunt mându că vă sunt coleg!
Fericiţi elevii care au ca dascăli asemenea oameni „bogaţi în lipsuri, îndatoriri şi iubiri de moşie” adăugând binecunoscutului nostru motto şi „bogaţi în iubiri de frumos”!
Vă mulţumesc şi vă invidiez!

Viorel Dolha,
Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România

Mai multe detalii pe http://www.asociatia-invatatorilor-banateni.ro/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s