www.Învăţători.ro

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România

Arhive zilnice: 16.05.2014

Participare la Campania Globală pentru Educaţie

8 mai 2014 – Asociația Învățătorilor Caraș – Severineni, prima participare la
CAMPANIA GLOBALĂ PENTRU EDUCAȚIE (CGE)

998594_500952606645037_1343448504_nCGE este o mișcare globală, cu membri din peste 96 de țări, care militează pentru realizarea dreptului la Educație pentru Toți, în mod gratuit și în condiții de calitate.
În România, Campania Globală pentru Educație este susținută și promovată de o coaliție formată din: Organizaţia Salvaţi Copiii, Ministerul Educaţiei Naționale, Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, World Vision România, Roma Education Fund România, Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii „Romani Criss”, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională „Step by Step”, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, Asociaţia OvidiuRo şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

În acest an Campania Globală pentru Educație, sub sloganul „Egalitate de drepturi! Egalitate de șanse!”, are ca temă de interes accesul la o educație de calitate pentru copiii cu dizabilități.
„Pe durata Săptămânii Globale de Acțiune (5 – 11 mai 2014), în mii de școli, din aproape 100 de țări ale lumii, se desfășoară activități prin care elevii, profesorii și invitații lor încearcă să atragă atenția opiniei publice și factorilor de decizie asupra faptului că dreptul la educație aparține fiecărui copil și dizabilitatea nu trebuie să reprezinte o barieră. Se estimează că, în lume, sunt aproximativ 93 de milioane de copii sub 14 ani, 1 din 20, care au dizabilități moderate sau severe. Copiii cu dizabilități reprezintă mai mult de o treime din copiii care nu merg la școală (24 de milioane din 57 de milioane). În România sunt peste 72.000 de copii cu dizabilități și doar puțin peste o treime dintre ei frecventează învățământul de masă.” (Resurse CGE 2014 – „Salvați copiii!”)
Asociația Învățătorilor Caraș – Severineni aflată la prima participare în această campanie, a organizat joi 8 mai 2014 o DEZBATERE cu tema „DREPTURI EGALE! ȘANSE EGALE!”, în amfiteatrul Colegiului Național „Mircea Eliade” Reșița, școală în care această manifestare a intrat deja în tradiția activităților educative.
NICOLETA MARCU, președinte al asociației învățătorilor, a prezentat în deschidere o retrospectivă a primelor ediții ale campaniei derulate la „Eliade”, subliniind că, la nivelul județului, aici au fost primele activități cu sute de participanți copii, părinți, profesori și cu invitați marcanți din comunitate.
Participanți la dezbatere au fost învățători cărășeni membri ai Asociației, profesori de Colegiul Național „Mircea Eliade” și profesori de la Centrele Școlare de Educație Incluzivă din Reșița.
Asociația noastră consideră că este important să ne alăturăm eforturilor de sprijinire a copiilor cu dizabilități, având în vedere că dreptul la educație trebuie să devină o realitate pentru fiecare copil din lume și pentru a ne susține opinia am invitat specialiști din educație și factori de decizie, după cum urmează:

Citește mai mult din acest articol