www.Învăţători.ro

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România

Arhive lunare: decembrie 2019

Pe urmele „Dăscăliței” lui Goga

Simpozionul Internațional „Portrete de dascăli”, ediția a XIV-a, 31 octombrie – 3 noiembrie 2019, din Maramureș, ne-a purtat prin Baia Mare, Șișești, Desești, Sighetu Marmației, Săpânța, dar și prin Slatina și Apșa de Mijloc din Transcarpatia, Ucraina.
În Baia Mare am avut norocul și onoarea să o întâlnim pe doamna Natalia Fornvald, inspector la IȘJ Maramureș, un om deosebit care ne-a însoțit în Bontăieni, satul în care a trăit și predat Aurelia Rusu, „Dăscăliţa” lui Goga.
În curtea bisericii din Bontăieni, în liniştea tulburată doar de dangătul clopotelor, îşi duce somnul de veci un personaj demn de un roman: „Domnişoara” sau „Dăscăliţa”. Din poza veche, zâmbeşte discret şi trist, o tânără blondă, de o frumuseţe răpitoare. Iar dedesubt, sunt scrijelite două versuri a lui Octavian Goga, din poezia „Dăscăliţa”: „Iar vântul spune crengilor plecate / Povestea ta, frumoasă domnişoară…”. Un semn al unei mari iubiri neîmplinite, dar care trece dincolo de moarte. În comuna memorandiştilor şi a „Leului” Vasile Lucaciu, Şişeşti, povestea „Domnişoarei” e astăzi un amestec de basm şi legendă.
Dăscăliţa, de Octavian Goga
 
Când, tremurându-şi jalea şi sfiala,
Un cânt pribeag îmbrăţişează firea,
Şi-un trandafir crescut în umbră moare,
Şi soare nu-i să-i plângă risipirea,
Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,
A vremii noastre dreaptă muceniţă,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnică, bălaie dăscăliţă.
 
Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestită,
Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispită.
Cununa ta de zile şi de visuri
Au împletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,
Şi mână nu-i atâtea ştiutoare.
Moşnegi, ceteţi ai cărţilor din strană,
Din graiul tău culeg învăţătură,
E scrisă parcă-n zâmbetele tale
Seninătatea slovei din scriptură.
În barba lor, căruntă ca amurgul,
Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,
Căci văd aievea întrupat ceaslovul
În vorba ta domoală şi cuminte.
La tine vin nevestele să-şi plângă
Feciorii duşi în slujbă la-mpăratul,
Şi tu ascunzi o lacrimă-ntre slove,
În alte ţări când le trimiţi oftatul…
Şi fete vin, să le-nfloreşti altiţa,
La pragul tău e plină ulicioara,
Şi fetele îşi şopotesc în taină:
„Ce mâini frumoase are domnişoara!“.
… Aşa, grijind copiii altor mame,
Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară,
Iar căpătâiul somnului tău vitreg
De-un vis deşert zadarnic se-nfioară.
Tu parc-auzi cum picură la geamuri
Un ciripit de pui de rândunică
Şi-un gând răzleţ îţi înfierbântă tâmpla,
Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.
Sfios, amurgul toamnei mohorâte
Îşi mişcă-ncet podoaba lui bolnavă,
Ca din cădelniţi fumul de tămâie,
Prelung se zbate frunza din dumbravă.
Tu stai în prag, şi din frăgar o frunză
La sânul tău s-a coborât să moară,
Iar vântul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasă domnişoară…
IATĂ EMISIUNEA DE LA MARAMUREȘ TV

Buletinul AGIRo și copertele publicațiilor AGIRo din 2019

Atașez întreg Buletinul AGIRo și copertele publicațiilor AGIRo din 2019 pe care tocmai le-am expediat prin e-mail celor care ne-au trimis articole. Varianta tipărită a publicațiilor o vom distribui la întâlnirile viitoare ale AGIRo participanților și membrilor AGIRo care au achitat și taxa de publicare pentru fiecare articol. Iată publicațiile:

  • 1.În Buletinul Congresului al 42-lea al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (ISBN 978-606-46-0863-5) se găsește o retrospectivă a activităților AGIRo pe 2018 și 2019 și articole din Transcarpatia și Serbia de Răsărit.
  • 2.Simpozionul Internaţional „Portrete de dascăli” ediţia a XIII-a, 2019, volumul al XII-lea, partea I, (autori A – C) (ISBN 978-606-46-0862-8)
  • 3.Simpozionul Internaţional „Portrete de dascăli” ediţia a XIII-a, 2019, volumul al XII-lea, partea a II-a, (autori D – L) (ISBN 978-606-46-0862-8)
  • 4.Simpozionul Internaţional „Portrete de dascăli” ediţia a XIII-a, 2019, volumul al XII-lea, partea a III-a, (autori M – R) (ISBN 978-606-46-0862-8)
  • 5.Simpozionul Internaţional „Portrete de dascăli” ediţia a XIII-a, 2019, volumul al XII-lea, partea a IV-a, (autori S – Z) (ISBN 978-606-46-0862-8)
  • 6.Revista Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, 2019 (ISSN 1844 – 7899) (aici se găsesc, în ordinea alfabetică a autorilor de la A la Z, câte un articol al celor care au trimis mai mult decât un articol).
  • Descărcați și răsfoiți Buletinul Congresului al 42-lea al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România din 2019. Veți găsi o retrospectivă a activităților AGIRo pe 2018 și 2019 și articole din Transcarpatia și Serbia de Răsărit.  Buletinul AGIRo 2019

12345678101112131415

Puteți fi la curent cu activitățile AGIRo urmărind

https://invatatori.ro/

și

https://www.facebook.com/invatatori/

https://www.facebook.com/groups/grupagiro/

https://www.facebook.com/groups/Invatatori.ro/